Nu permite criticilor să te împiedice să fii cea mai bună versiune a ta
Cât de des te-ai simțit copleșit/ă de criticile provenite de la oamenii din jurul tău sau de la persoane necunoscute? Au fost acestea un obstacol în atingerea obiectivelor stabilite? Ce părere ai avea dacă ți-aș spune că hate-ul din online și criticile nu pot fi evitate, dar noi putem alege ce atitudine să adoptăm atunci când avem parte de ele?
Oamenii pot primi critici în momente diferite și din motive diferite. Este important să ne amintim că nu toată lumea va fi de acord cu noi sau ne va sprijini în tot ceea ce facem și este firesc să primim critici uneori. Cu toate acestea, este de asemenea important să ne amintim că este posibil să învățăm și să creștem din critică constructivă și să nu lăsăm feedback-ul negativ să ne definească.
Criticile si hate-ul sunt des întâlnite și în lumea sportului. Viața unui luptător profesionist poate fi una plină de provocări, atât fizice, cât și mentale. Acesta trebuie să se pregătească intens pentru lupte și să facă față competiției existente în lumea sporturilor de contact. Asta înseamnă să se antreneze zilnic, să respecte un regim strict de alimentație, să se odihnească suficient și să gestioneze stresul asociat cu performanța la nivel înalt.
De multe ori succesul vine la pachet cu o mulțime de critici și hate. Hate-ul poate fi dificil de gestionat, mai ales atunci când vine de la persoane necunoscute sau de la grupuri mari de oameni.
Benny Adegbuyi este un luptător profesionist (kickboxer), clasat în top 10 mondial. Benny ne vorbește despre cum gestionează hate-ul și care sunt motivațiile lui pentru a continua în această activitate.
Care este atitudinea lui Benny față de comentariile primite în social media
„La începutul carierei mă deranjau foarte tare și nu reușeam să înțeleg cum niște oameni pot să-și dea cu părerea despre carieră ta, cum pot să-ți dea sfaturi. Am căpătat experiență și am început să nu mai urmăresc comentariile, nu le răspund celor foarte urâte. De multe ori aceste comentarii te și motivează. Și haterii au rolul lor. Te fac să devii mai bun de multe ori. Evident, este vorba despre acel hate minim.”
Ce înseamnă succesul pentru Benny
„Succesul înseamnă pentru fiecare altceva. Nu credeam niciodată că voi ajunge aici. Pentru mine succesul înseamnă să devii cel mai bun în ceea ce faci. Cred că și dacă nu ajungi cel mai bun, ești tot o persoană de succes. Este un succes pentru mine, Benny care a început la 26 de ani, căruia nu i-a dat nimeni nicio șansă în sportul acesta. Oamenii se lasă la 26 de ani de kickboxing, eu atunci am început. E un succes că am ajuns aici!”
Poți urmări interviul complet chiar aici: