Motto: Comunicarea stă la baza tuturor activităților noastre zilnice, iar din acest motiv avem nevoie să o îmbunătățim constant.
Tocmai de aici s-a născut și ideea evenimentului nostru! Fie că ai fost prezent sau intenționezi să participi la o ediție următoare, îți lăsăm aici câteva cadre care surprind momentele cheie ale evenimentului!
Tu unde ai auzit prima dată despre comunicare? Era într-una dintre cărțile din bibliotecă, la radio, în drum spre școală sau de la persoanele mai experimentate decât tine în acest domeniu? Ei bine, aproape 70 de participanți au fost dornici să afle mai multe despre acest subiect și astfel s-au adunat la Commons Unirii în seara de 15 mai. Nu a fost o întâlnire oarecare, ci din contră, s-a lăsat cu multe surprize dulci, motivante și inspiraționale. Atent selecționate și frumos aranjate pe fiecare scaun, o diversitate de cărți aștepta să fie răsfoită de participanții noștri curioși.
S-a tras cortina, s-au aprins refectoarele, iar firul narativ al evenimentului a început să fie scris de cele două moderatoare, voluntare Strigăt pentru educație. Fiind o altă poveste a asociației noastre, Inspiratio a avut parte de momente memorabile!
Introducere sau Cine suntem noi?
Moderatoarele au prezentat în câteva cuvinte povestea Strigăt pentru educație, obiectivul nostru și aspirațiile noastre de viitor: Carnavalul copilăriei. Scopul acestui proiect a emoționat participanții și i-a convins să se implice activ prin donații.
Cuprins sau De ce ne aflăm azi aici?
În prima parte ne-am concentrat pe comunicarea ideilor și a emoțiilor cu încredere. Larisa Rațiu, reporter la știrile Kanal D și primul speaker al evenimentului a subliniat importanța autenticității și metodele prin care să captăm atenția audienței. Inițiați deja pe drumul comunicării, am trecut și în sfera practică, ghidați fiind de Chris Maria, consilier, coach și facilitator. Astfel, am desprins tehnici de gestionare a emoțiilor și am înțeles impactul utilizării acestora în transmiterea mesajelor.
Pauza de inspirație sau Doza de dulce și networking!
Stimulați de bunătățile oferite de sponsorii noștri (Nicolai Bakery, Lidl, Aqua Carpatica, Vector Direct România, Generali, Localinda Flowers, Editura AP!), participanții s-au găsit interacționând unii cu alții și împărtășind păreri, impulsionați de badge-urile personalizate cu pasiunile lor, primite la început.
În a doua parte s-a pus accentul pe comunicarea eficientă în procesul de angajare. Raluca Dumitra, Head of Marketing la eJobs România și Claudiu Margină, antreprenor la Seed Agency, au pornit un dialog, încurajând publicul să adreseze toate întrebările și curiozitățile legate de sfera profesională. Spre final, participanții au învățat cum să se prezinte, să își exprime clar obiectivele și să gestioneze interviurile de angajare cu încredere.
Concluzia sau Cu ce am plecat acasă?
Evenimentul Inspiratio a fost un real succes, oferind audienței nu doar cunoștințe teoretice, ci și abilități practice pe care le poate aplica imediat în viața de zi cu zi și în carieră. Pauza de socializare a fost un prilej excelent pentru networking, facilitând schimbul de idei și experiențe între participanți și speakeri. Iar, în final, participanții au plecat mai inspirați și echipați cu instrumentele necesare pentru a deveni mai încrezători în abilitățile lor de comunicare.
Gânduri de final…
A căzut cortina, s-au stins reflectoarele, iar echipa SPE a întrunit la o ședință de follow-up, chiar acolo, unde s-a întâmplat magia. Dacă te-am făcut curios, te invităm să rămâi cu ochii pe rețelele noastre de socializare, pentru că noi vom face tot posibilul să existe o continuare a poveștii, iar tu cu siguranță trebuie să participi!