Ce este motivația
Pentru a înțelege importanța motivației, este necesar să pornim de la definiția acesteia. Conform articolului What is Motivation?, motivația reprezintă acel proces care inițiază, ghidează și menține comportamentele orientate către atingerea anumitor obiective.
Tedy Necula, regizor de film, este invitatul ultimului episod din sezonul 1 al proiectului SmartIn. El ne vorbește despre cum să ne menținem motivația în perioadele în care aceasta este la un nivel scăzut.
„Motivația nu este dată de alții”
Tedy ne-a dezvăluit care este acea „forță” care stă în spatele reușitelor sale.
„Îmi găsesc motivația în lucrurile care îmi reușesc. Motivația nu este dată de alții. Când îmi iese un lucru pe care mi l-am propus (un film, o campanie), înseamnă că este ce trebuie și continui.”
Cum ne putem menține motivația pe termen lung
- Experimentând – Văzând dacă ceea ce faci este activitatea în care te regăsești. Trebuie să vezi cum îți place să lucrezi, cât îți place să lucrezi, dacă îți place să lucrezi de unul singur sau în echipă, daca îți place să lucrezi de acasă sau la birou etc.
- Adăugând obiective intermediare – Dacă avem un obiectiv mare și până la el nu vedem nimic intermediar e foarte demotivant. Este important să ne stabilim pașii și îi bifăm treptat, adică să divizăm obiectivul mare în obiective mici.
Despre importanța perseverenței
„Da, e nevoie de perseverență. Perseverența funcționează atunci când o dozezi bine cu ce e important pentru tine: atât în plan personal, cât și în plan profesional. Perseverența nu înseamnă neapărat să faci același lucru, la aceeași oră, în fiecare zi.”
Gând de final – cum să alegem cariera care ni se potrivește
Experimentați pentru a vedea dacă vă place un anumit domeniu. Cred că experimentarea te ajută să-ți dai răspunsuri. Sunt oameni care își ratează șansa așteptând un moment special. A experimenta nu înseamnă să faci performanță, ci înseamnă să faci niște acțiuni din care să îți dai seama ce îți place, dacă e pentru tine, dacă ai vrea să aprofundezi.
E foarte ușor să te simți pierdut când nu îți dai voie să încerci din cauza faptului că vrei să îți iasă bine din prima sau pentru că cerințele părinților sunt prea mari.
Ascultă interviul integral chiar aici: