Din dorința de a contribui la educația tinerilor, am realizat proiectul SmartIn. Proiectul SmartIn reprezintă o serie de interviuri video cu specialiști din diverse domenii și oameni cunoscuți în zona online și nu numai. Vrei să știi mai multe detalii, nu-i așa?
Scopul proiectului
Să construim surse sigure de informare– în era digitalizării, unde oricine poate spune sau scrie orice, este important să ne construim filtre solide pentru identificarea informațiilor adevărate și complete. Noi vom avea grijă să îți oferim astfel de informații cu ajutorul invitaților noștri.
Să oferim informații de calitate, din diverse domenii – subiectele abordate vor fi diversificate, astfel încât să acoperim cât se poate de mult din nevoia tinerilor de cunoaștere.
Dezvoltarea personală a tinerilor– dezvoltarea personală reprezintă un proces de învățare care se derulează pe tot parcursul vieții și care ne ajută să o îmbunătățim considerabil. Haide să ne dezvoltăm împreună!
Iată câteva subiecte abordate în cadrul primei serii de interviuri SmartIn
- Importanța încrederii în sine în rândul adolescenților. Emi Popescu, profesor, vorbește despre cum pot tinerii să depășească problema lipsei de încredere.
- Lupa cu frica în rândul tinerilor. Alina Dumitrache, terapeut, ne vorbește despre cum pot trece tinerii peste blocajele generate de frică.
- Cum ne transformăm pasiunea într-un job. Bogdan Petrice, fotograf, ne vorbește despre importanța pasiunii, a talentului și a muncii în procesul dezvoltării adolescenților.
- Educația sexuală-mituri și adevăruri. Dr. Ioan Boleac, medic ginecolog, spulberă principalele miturile legate de viața intimă.
- Conflictul între generații la locul de muncă. Maria Zancu, profesor , ne arată cum putem depăși momentele mai puțin plăcute în acest context.
- Secretele unei alimentații sănătoase. Lorena Săroiu, nutriționist, ne învață cum să avem o alimentație corectă și echilibrată.
- Viața de freelancer. Mihaela Lemnaru ne vorbește despre viața de freelancer în social media, dar și despre minciuna îmbogățirii rapide pe internet.
- Gestionarea stresului– Chris Ciocăzanu, terapeut, ne spune ce este stresul, care este rolul acestuia și ne prezintă un exercițiu practic de eliberare a stresului.
- Trucuri pentru îngrijirea părului, unghiilor și tenului– Georgiana Gheba, medic dermatolog, ne prezintă trucuri pentru a le menține sănătoase.
- Pofta de dulce– Oana Enache, nutriționist, ne vorbește despre ce ascunde pofta de dulce, dar și despre mâncatul pe fond emoțional.
- Managementul timpului- Mădălina Preda, expert în organizare și planificare, ne învață cum ne organizăm mai bine timpul.
- Motivația– Tedy Necula, regizor de film, ne vorbește despre cum să ne menținem motivația în perioadele în care aceasta este la un nivel scăzut.
Rămâi alături de noi! 😊 Urmează o mulțime de alte subiecte interesante 🔜